Fundaţia Casa de Meserii a Constructorilor în parteneriat cu Camporlecchio Educational Italia a organizat în perioada 28 feb – 09 mar 2011, în localitatea Suceava, cursul de Formator de formatori, curs de perfecţionare acreditat CNCFPA.
Cursul s-a adresat inginerilor, maiştrilor, tehnicienilor din sectorul de construcţii, specialiştilor într-o ocupaţie practicată în sectorul de construcţii
La curs au participat un număr de 19 persoane, angajați în sectorul de construcții.
Participând la acest curs angajaţii au avut posibilitatea să-şi îmbunătăţească abilităţile de comunicare şi lucru în echipă.
Obiectivele cursului au fost pregătirea formării, realizarea activităţilor de formare, evaluarea participanţilor la formare, aplicarea metodelor şi tehnicilor speciale de formare.
(descărcaţi aici agenda evenimentului)
Cursul a fost susţinut în co-training de către doamna Ligia Necula - lector CMC şi domnul Sergio Chiapperini - lector Camporlecchio Educational Italia, lectori cu experienţă de peste 10 ani în domeniul formării.
Examenul CNCFPA a avut loc în data de 10 martie 2011.
La finalul cursului absolvenţii vor deveni Formatori acreditaţi CNCPFA, conform ocupaţiei de Formator din COR, condiţie esenţială, conform legii educaţiei adulţilor (129/2000) pentru orice formator care doreşte să susţină cursuri începând cu 1 ianuarie 2010.
Galerie foto eveniment
{yoogallery src=[/images/stories/documente _site/ev_desf/curs_evaluator_de_competente/28.02-09.03.2011/galerie_foto/] title=[CURS EVALUATOR DE COMPETENȚE PROFESIONALE] }